Mediafax Foto lansează albumul de fotografie “Best of 2008/2009”
Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, lansează albumul "Best of 2008/2009" - o selecţie captivantă a celor mai bune imagini realizate de fotojurnaliştii Mediafax Foto în decursul ultimilor doi ani.
Volumul, disponibil în Librăriile Cărtureşti din Capitală şi din
ţară începând din 4 octombrie 2010, reuneşte fotografii de la
evenimente care au ţinut prima pagină a ziarelor din România, dar
şi simple frânturi de viaţă.
Prefaţat de expoziţia stradală cu acelaşi nume, albumul Mediafax Foto dezvăluie o
retrospectivă cuprinzătoare a celor mai reuşite fotografii de presă
din 2008 şi 2009. Pe lângă cele 50 de imagini expuse pe Calea
Victoriei în luna iunie şi la Uranus 144 în iulie, albumul include
alte 150 de fotografii, reproduse la o calitate grafică
excepţională.
"Ca şi în anii trecuţi, albumul îşi propune să atragă
atenţia atât editorilor, cât şi publicului din România asupra
fotografiei documentare, prezentând o parte dintre cele mai bune
imagini realizate de fotografii noştri", spune Mihai
Vasile, editor-şef Mediafax Foto.
Fotografiile de eveniment sunt completate de 12 serii de imagini,
realizate, printre altele, la Chişinău în timpul revoltei din
aprilie 2009, în Kosovo în momentul proclamării independenţei
provinciei faţă de Serbia, în sate din Zimbabwe, precum şi într-un
complex pentru copii orfani sau abandonaţi din Pune, nordul Indiei,
una dintre cele mai sărace regiuni de pe glob.
Alte serii de imagini aduc în atenţie viaţa într-una dintre
ultimele colonii de leproşi din Europa, un obicei inedit din zona
Sibiului, culisele unui festival internaţional de circ şi un
Revelion prin ochii medicilor şi asistentelor de gardă la Serviciul
de Ambulanţă.
Atât expoziţia în aer liber, cât şi albumul premium se înscriu în
conceptul "Best of...", lansat în 2007 şi constând într-o serie de
evenimente prin care Mediafax Foto prezintă cele mai bune
fotografii din anul anterior.