(IT&C)

Piaţa telecom, încotro? Pot operatorii de utilităţi să intre cu infrastructura lor în această luptă?

  • Organizat de către:
    ZIARUL FINANCIAR
  • Data:
    16.06.2011
  • Locatie:
    Hotel Howard Johnson, Bucureşti

Investiţiile masive în tehnologie şi apariţia în orice moment a unor produse şi servicii care atrag şi schimbă rapid comportamentul oamenilor determină modificări zi de zi în piaţa telecom. Telefonia fixă este înghiţită de telefonia mobilă, Internetul a ajuns ceva cotidian, operatorii de cablu au devenit jucători pe telefonie şi acum atacă piaţa televiziunilor, marii actori ai Internetului se uită cu interes la piaţa media, iar gigantii softului vor să ajungă operatori de telefonie mobilă. România urmează şi ea trendurile mondiale mai devreme sau mai târziu.

Acesta este contextul în care ZIARUL FINANCIAR organizează o dezbatere cu titlul "Piaţa telecom, încotro? Pot operatorii de utilităţi să intre cu infrastructura lor în această luptă?". Trendurile majore ale lumiii care vor schimba şi piaţa telecom românească în următorii cinci ani şi posibila colaborate între operatorii telecom şi cei de utilităţi sunt temele principale ale conferinţei.

Printre speakerii evenimentului se numără: Cătălin Marinescu - preşedintele ANCOM, Dinu Malacopol - CEO Digital Cable Systems, Babak Fouladi - Chief Technical Officer al Vodafone România, Marius Maritescu - Switching & Services Division Director la COSMOTE România şi Yoav Gazelle - preşedinte şi director general al Diviziei pentru Europa de la ECI Telecom.