(Financiar)

CARAVANA FONDURILOR EUROPENE 2011 - Cum vor schimba fondurile europene România?

  • Organizat de către:
    ZIARUL FINANCIAR
  • Data:
    24.03.2011
  • Locatie:
    Hotel Howard Johnson, Bucureşti

ZIARUL FINANCIAR dă startul în Capitală CARAVANEI FONDURILOR EUROPENE 2011, o serie de evenimente ce se vor desfăşura pe parcursul primei jumătăţi din an în cinci oraşe: Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi şi Constanţa.

Proiectele europene încep să se vadă în economie, dar diferenţiat. Astfel, mii de firme din resurse umane se bat pentru finanţare europeană şi deja au absorbit zeci de milioane de euro de la UE, în timp ce în infrastructură sau energie absorbţia este la sub 1% din totalul fondurilor disponibile. ZIARUL FINANCIAR invită la aceeaşi masă bănci, firme care aplică pentru proiecte europene, autorităţi şi consultanţi pentru a discuta acest subiect.

Cum poate fi accelerat ritmul de atragere a fondurilor europene? Ce pot învăţa firmele care vor să obţină finanţare europeană de la cele care au reuşit deja? Cum şi-au adaptat băncile oferta pentru firmele care au obţinut finanţare europeană? Temele de dezbatere vor fi aceleaşi în toate oraşele Caravanei, dar ele vor fi abordate de fiecare dată din perspectivă regională.